Scebbenedatte, Benedè !

Te n’hì scite huatta huatte, zitta zitte,

e cì lasciate tutte quinte derelitte,

de bbotte, cì date ‘na mezza sturdellite,

aè mbù de jurne e nge same ancor’arpejìte.

Facce da sguazzone, ucchiale quasce rusce, nu libbre mmane,

nu surrise d’ucchje e vocche stampate da luntane,

la battuta pronte, la lingua sciodde nghe ‘na citazjone,

la parlata fine ma pure zazze pe’ l’occasjone.

L’Eneide e l’Odissea, lu Furjose e la Cummedje divine,

l’antiche e li muderne ce l’hì misse vicine,

cì ‘nturnescite nghe li zumbe da lu greche a lu novecente a lu latine,

e pure la museche e lu cineme llà mmezze ce mettije.

e de botte te mettij’a cantà l’opere, la voce furte sinza fatije.

Na memorje de ferre, tutte t’arcurdije

e li persone de Terme tutte li cunescìje,

lu taj’e cuce precise je stampìje.

L’ironìje aère lu furta tù, cavvodde lla bbone

p’ajjustì ugne cose nghe na resate de core,

ma ìddre vodde llà furte, che jì la chiamav’a lu vetriole.

Nghe lu dialette aìre nu spettacule e ce facìje crepà,

calìje come Brignani da lu piemuntase a lu marchescià,

lu terramane sapije qualle pruprje antiche e chiuse,

da ta li so ‘mparite tante parole fore use.

Te so’ cunusciute zulle, hì jìte nghe soreme a la scole

hì state pe’ mà nu culleghe fraterne, arpenzarce me fa dole,

a lu salotte same fitte bbile cose nzimbre, che te lu diche a ffà?

smpre pront’ajutirme, prubbrje nu car’amiche, pure p’accumpagnà.

Simpre pront’addesulì pazijente quande me so sfugate

nen me decìje maje: e mo’ avaste, m’hì bbuttate !!

M’addumannìje retenne : Dov’è nostro marite?

E pù me cunfessìje che ‘na cì je tenìja pìte.

E jì t’arspunnave: scebbenedette Lucìje che te supporte,

e arngrazzje lu Patreterne che nen tè la pacijìnza corte!

E mo’ che ci lasciate quajù che vo’ che te diche?

Prighe pe’ noi da ssassù e che Ddije te benediche !

Elisabetta Di Biagio